Prof. univ. dr. Constantin ANGHELACHE (actincon@yahoo.com)
Academia de Studii Economice din București / Universitatea „Artifex” din București
Drd. Daniel DUMITRU (dumitru.teticdaniel@gmail.com)
Academia de Studii Economice din București
Drd. Radu STOICA (radustoica68@yahoo.com)
Academia de Studii Economice din București
Abstract
Analiza efectuată în legătură cu evoluția producției de cereale, carne, produse din carne, produs lapte și produse lactate s-a aflat în centrul analizei efectuată de autorii. În anul 2019 numărul de sacrificări în sectorul animalier, păsări, bovine, porcine, ovine, caprine a fost oarecum suficient în ceea ce privește cantitățile care s-au produs și evoluția carcaselor la animale și păsări. Față de luna decembrie, în luna ianuarie a existat un trend crescător sau decembrie față de ianuarie 2019, de asemenea, un trend crescător. Analiza aceasta relevă că, deși producția în total a mai scăzut sau redus exporturile, dar au crescut importurile de produse agroalimentare de carne și produse din carne.
În ceea ce privește producția lunară de lapte de vacă colectată de unitățile procesatoare, se constată că aceasta a urmat un trend oarecum descrescător față de lunile anterioare, ne referim la decembrie și ianuarie, dar și față de întregul an 2018. Aceasta s-a datorat reducerii șeptelului, al capacității de procesare, al unor efectele pe care l-au avut gripa aviară, al unor efecte pe care le-au avut asupra producției în domeniul creșterii porcinelor.
Studiul efectuat asupra producție de carcase, a specificului acestora, a sacrificărilor și al producției de lapte, relevă că România are încă nevoie de importuri în acest domeniu pentru a suplinii unele descreșteri care s-au înregistrat în cadrul economiei naționale.
Producția vegetală la principalele culturi în anul 2019 reflectă faptul că s-au obținut rezultate bune, cu o contribuție la formarea Produsului Intern Brut pe măsură. Se prezintă date concrete referitoare la producția de grâu, orz, orzoaică, ovăz, porumb boabe, floarea soarelui, soia boabe, rapiță, cartofi și legume. De asemenea, se fac precizări privind suprafețele cultivate, pe total, precum și la unele culturi.
Cuvinte cheie: producție, evoluție, crize, sacrificări, animale, import și export.
Clasificarea JEL: Q10, Q19
Study on the evolution of agricultural activity in Romania in 2019
Abstract
The analysis performed in relation to the evolution of the production of cereals, meat, meat products, milk product and dairy products was at the center of the analysis performed by the authors. In 2019, the number of slaughterings in the animal, poultry, cattle, pigs, sheep, goats sector was somewhat sufficient in terms of the quantities produced and the evolution of carcasses in animals and birds. Compared to December, in January there was an upward trend or December compared to January 2019, also an upward trend. This analysis reveals that, although total production decreased or decreased exports, imports of meat and meat products increased.
Regarding the monthly production of cow’s milk collected by the processing units, it is found that it followed a somewhat decreasing trend compared to previous months, we refer to December and January, but also to the whole year 2018. This was due to the reduction of livestock, of the processing capacity, of some effects that the avian influenza had, of some effects that they had on the production in the field of pig breeding.
The study conducted on carcass production, their specificity, slaughter and milk production, reveals that Romania still needs imports in this area to make up for some decreases that have occurred in the national economy.
The vegetable production in the main crops in 2019 reflects the fact that good results have been obtained, with a contribution to the formation of the Gross Domestic Product to measure. Concrete data are presented on the production of wheat, barley, barley, oats, corn, sunflower, soybeans, rapeseed, potatoes and vegetables. It is also specified on the total cultivated areas, as well as on some crops.
Keywords: production, evolution, crises, slaughter, animals, import and export.
JEL Classification: Q10, Q19